Sfarsit de SEPTEMBRIE...

In viata e cam imposibil sa le ai pe toate...poate doar daca esti norocos...Ii multumesc Domnului, ca atat cat mi-e dat sunt sanatoasa, ca am cunoscut dragostea si am avut parte de ea, ca reusesc la sfarsitul zilei sa trec peste orice frustrare....... si ca am puterea sa aleg ceea ce cred ca este mai bun pentru mine,chiar daca asta inseamna sa plec de langa persoana pe care o iubesc..

Kenny Chesney - You Save Me

Scrisoare catre Tine.

da click..asculta si citeste

Nu o sa te intreb ce mai faci. Stiu ca iti urmezi cursul. Am nevoie cu disperare
de iubire. Daca se poate, azi sau maine. Sa nu mi-o aduci in ultima zi a vietii,
pentru ca nu ma va gasi acasa. Poate o sa imi faci rost si de nitica putere.

Caci, vezi si tu, e mult prea trist sa zaresti pe strazi cocoloase rostogolite.
In noianul de griji facturate lunar. Nu esti un filantrop. Dar, macar de dragul
anilor ce i-am casat ai putea sa-mi daruiesti intelepciune. Nu ca sa-I cer de
un deceniu acelasi lucru lui Mos Craciun. Si nici sa incropesc inlacrimata
scrisori unui destinatar fara putere de raspuns. Ci ca sa supravietuiesc iubind
intr-un haos in care increderea e un trofeu rar, nescos la concurs.

Am inteles, esti destinul batut in cuie. Mi s-a povestit ca tu trasezi drumul meu.
Si ca eu sunt purtatoarea ta de zile. Cu tot respectul, cred ca destinul meu s-a
imbatat iar si de aceea nu-mi gasesc calea. Poate reusesti sa ma scoti din traficul
zilnic in care oamenii nu-ti dau binete. Si sa ma calmezi cand observ ca
vanzatoarele prost platite iti vara marfa expirata in plasa.

Poate infiintezi fara vreo taxa, un coltisor de lume, in care balacarerile politice
se sparg inainte sa se auda.
Peste o luna, poate inventezi o ora in care lumea sa nu poata minti. Si alta in
care toti sa ne intoarcem acasa, la biblioteca parasita.

Nu o sa iti cer numerele de la loto. S-au deschis destule sali pentru jocuri de noroc.
Unde si tu trimiti jucatori ce-si irosesc sansele, cu banii copiilor inca nevorbitori.
Cand merg cu tramvaiul sper sa mai pot gasi batrani care nu lovesc cu bastonul, fiindca
te-ai impiedicat ca un prost. Si ca fetele triste de dimineata nu se mai ascund in
paginile unui ziar cu susul in jos.
Ma tot gandesc daca cineva te corvodeste. Daca te santajeaza, fiindca esti scris sa nu
te vezi, ci doar sa fii simtit. Poate ai sa imi spui daca te intrerupi de fiecare data
cand suferim adanc. Sau daca razi cand imi chitesc babeste monezile. Cu siguranta, tu
n-ai grija intretinerii ori a oalei cu ciorba in care musai trebuie sa se vada carnea.

Cu orgoliul tau de invizibil poate imi explici. Cu ce sunt mai fericiti copiii cu
hainele de firma. Si cu ce sunt mai bogati afaceristii fara scrupule. Poate ma scapi
de dulcele egoism care necajit trage a razbunare fara sens. Si imi tii o teorie pe
care parintii au uitat sa o demonstreze. Cred ca ai si tu acolo, un dram de autoritate.

Nu-ti inteleg insa politele pe care ai ales sa le achite prunci cu cancer.
Sa nu ma minti! Ii vad la televizor.

Incredibil, dar nu-ti voi cere fericire. Banuiesc ca e un praf pe care il arunci in
ce sac vrei tu, cand esti binedispus. Am pretentia unei vorbe bune si a modestiei cu
care am pasit atunci cand mi-am dat seama ca stiu sa merg. De cafeaua aia ieftina,
macinata la butic, care era atat de aromata la aburul unui sfat de cumatru sincer.
Si de tot timpul pe care il poti imprastia.
Caci, cu mana pe inima, tu nu stii ce grabita a devenit lumea. Daca n-oi mai fi
cand te decizi sa-mi devii un destin fidel, lasa toate astea altcuiva. Am invatat
ca dar din dar se face Rai.

Stiu de cand am oferit mamei intr-un Craciun ultimii banuti din portofel. S-apoi,
prin zapada am gasit altii. Probabil ca tot munciti. Nu-ti cer nici sa fiu bogata
ori vreo ducesa infumurata.
Fa-ma saraca, dar iubita. Lipseste-ma de lux, dar da-mi murmurul linistitor al
omului care-mi spune ca va fi bine. N-ai fi tu un destin mai incapatanat ca mine!
Da-mi pacea sau dreptatea.

Asigurarea ca cel ce-ti citeste cu voce tare randurile mele nu e beat,
bogat sau prea iubit.

Cei care iti deschid ochii....despre ei...

Nu iti sunt neaparat cei mai buni prieteni. Nu ii consideri nici macar prieteni. Nu te menajeaza. Ba chiar te zguduie zdravav, pretinzand ca tu sa deschizi ochii si sa vezi adevarul. Te fac sa razi haotic fara sa-ti spuna bancuri. Uneori le porti pica pentru felul in care iti arunca adevarul in fata si tupeul de a se autoinvita in a-si da cu parerea asupra vietii tale.Despre ei...
Nu stiu cum as putea sa-i numesc altfel, dar stiu ca despre ei, despre oamenii care iti deschid ochii vreau sa va vorbesc...
Nu-i pot incadra in nicio categorie cunoscuta a relatiilor sociale sau interumane: nu-ti sunt neaparat prieteni (va cunoasteti poate de prea putin timp), nu tradatorii altora si salvatorii tai (nu vor sa salveze nimic din ce s-ar putea salva singur), nu neaparat cunostinte (poate i-ai vazut doar de catve ori in viata ta), nu cu orice pret dusmani (faptele lor nu demonstreaza acest lucru), nu tu oameni care iti vor raul, nu tu oameni cumsecade. Nu sunt oamenii frumosi... Nu pot si nici nu vreau sa-i descriu in vorbe mestesugite. Nu au subtilitate. Nu au finete fata de cei suferinzi. Au dojana si au dreptate, dar in anumite momente acestea sunt ultimele lucruri de pe acest pamant de care ai nevoie.
Sunt cei care te vad acolo jos la pamant si pe tine cautand disperata ajutor si nu schiteaza nici cel mai mic gest de intindere a mainii. “Chinuie-te. Vezi acolo, uita-te. Nu acolo unde credeai tu... dincolo... mai incolo... acolo e un toiag... poate ca iti e de ajutor daca vrei sa te ridici singura”. Dar nu vrei sa te ridici singura si te deranjeaza al dracului si juri ca atunci cand o sa te ridici de una singura, o sa pedepsesti persoana prin nerecunostinta si uitare. Toiagul ala amarat e subred si putrezit. Daca nu te tine??... Si vorbele lui nu iti iau durerea cu mana, ba parca din contra, pun sare pe rana care te ustura de mama focului. Si aceeasi mama a focului iti incearca nervii si nenorocita de farama de rabdare.
Acesti oameni sunt cei care te pun fata in fata cu adevarul:“Uita-te, trebuie sa vezi!”, fara cea mai mica intelegere a faptului ca tu nu vrei sa vezi, ca pleoapele tale stau confortabil cazute peste ochi. Sunt cei care iti spun ca daca suferi acum, mai tarziu nu o sa ai de suferit si isi incep expunerile si teoriile fara intelegere. Despre lucruri care te dor, care te fac nefericita, pe care ai preferat sa le eviti decat sa le infrunti vreodata, carora le-ai sapat de ceva timp groapa.... Fara dusuri si perdea, fara umbrele, cu o sinceritate care te scoate din minti si pe care nu vrei sa o auzi... Primul gest firesc de autoaparare este sa duci mainile la urechi si sa inchizi ochii. Dar poti??? Te lasa?... O astfel de persoana iti baga pe gat realitatea cand i-ai multumi pe eternitate sa te lase fericita cu visul.
Nu iti sunt neaparat cei mai buni prieteni. Nu ii consideri nici macar prieteni. Nu te menajeaza. Ba chiar te zguduie zdravav, pretinzand ca tu sa deschizi ochii si sa vezi adevarul... Te fac sa razi haotic fara sa-ti spuna bancuri. Ii alungi din existenta ta ca pe niste intrusi. Ba chiar uneori le porti pica pentru felul in care iti arunca adevarul in fata si tupeul de a se pofti sa-si dea cu parerea pe seama vietii tale si a greselilor tale. Legatura cu ei nu dureaza o viata. Nu le multumesti pentru binele, vorbele sau faptele facute, ci le reprosezi. De ce naibii incearca cu orice pret sa iti spuna ceva ce poate nu vrei sa auzi? Minciuna e mai confortabila, ignoranta si mai si, iar fericirea apartine exclusiv si in totalitate celor saraci cu duhul. Iar ceea ce iti spune este pe cat de incredibil, pe atat de adevarat... este trezirea la adevar.
In viata mea au fost 3 persoane care mi-au deschis ochii. Mai mult ca sigur ca nu o sa le mai revad niciodata. Stiu si constientizez asta, dar durerea si strangerea de inima nu apar. In cinstea lor, lacrimile nu se strang plocon in colt de ochi. Nici de emotie, nici de ura, nici de aducere aminte. Nu ii pot numi prieteni pe cei care mi-au deschis ochii. O sa-i uit repede, stiu. Nu-ti uiti prietenii. De cei care mi-au deschis ochii ma despart acum imposibilul. Suntem prinsi fiecare in vietile si in goana dupa picatura de aur si fericire. Daca nu ne-am uitat inca reciproc chipurile, timpul o sa le stearga in curand urma din creier. Ne-am schimbat prietenii comuni, numerele de telefon, identitatea. Ce nu o sa uit... este ca am putut sa vad bine si corect dupa aceea. Daca nu le-am multumit niciodata pana acum pentru injectiile in pleoape cu realitate pura, am incercat sa o fac acum.

MI-E DOR....

Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Invata-ma atunci cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire.
Mi-e dor, atat de dor... De tine. De noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Si nu pot si nu gasesc cuvinte sa spun cum, cand si cat de mult mi-as dori sa nu mai imi fie. Daca tu stii ce este acela dor, dor de o fiinta mai mult decat de orice alta fiinta, atunci te rog si implor, scapa-ma de el, de dor. Scapa-ma de intrus. Este dorul asta un blestem, este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoasa si niste brate care se coboara inainte sa apuce sa se intinda. Pe care as vrea nespus sa ti-o arunc tie.
Iar daca tu stii cum este sa traiesti cu fiinta altuia intr-a ta, te rog, smulge-o din mine si las-o sa traiasca de una singura. Da-i inapoi dreptul la simtire! Lasa-ma si pe mine sa respir aerul meu, cu nasul si partea mea de viata. Lasa-ma nici mai mult, nici mai putin decat exact cum eram inainte de tine. Eram din varful degetelor pana la capatul firelor de par numai visuri frumoase, dorinte multe de fericire, speranta si tremur de incredere. Doamne, cat de frumoasa eram... Mii de cioburi s-au facut oglinzile in care iubirea si dorinta ei imi strigau asta. Acum, este si nu mai este viata mea...
Daca stii cum este sa adormi noptile sperand ca razele diminetii or sa topeasca dorul, stii ce inseamna sa sperii zadarnic. Salveaza-ma de nesperanta asta! Ma chinuie, ma bantuie, ma arunca din liniste si ma tranteste in framantare. Imi este dor si nu mai vreau sa-mi fie. Cum sa-mi iau sufletul si sa-l scutur zdravan ca sa curga din el picatura cu picatura veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum sa fac fara sa imi reproseze ca l-am lasat fara ceea ce ii era mai drag? Daca eu te simt arzand, te vad stralucind, te aud ascultand, tu de ce nu raspunzi gandurilor si simturilor? De ce nu te intorci spre mine sa ma privesti dincolo de iubirea trecatoare si sa-mi spui ca esti aici langa mine si ca te-ai nascut sa-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?.... Este pentru ca tie... tie... nu iti este dor.
Mi-e dor sa te stiu departe de mine, acolo de unde nu o sa te mai intorci niciodata la mine atunci cand imi este greu, si rau, si trist, si urat si imposibil. Mi-e dor sa nu te mai simt si sa nu te mai vreau atat de aproape. Caut pamantul nedescoperit in care sa-mi ingrop amintirile si apele care sa-mi spele noptile in care ma cutremur de dor.
Mi-e dor si ma strange. Ma sufoca si mi-a secat puterile. In vis ma inec cu prezenta ta. In realitate, ma sufoc cu lipsa ei. Dorul asta ma arde chiar si atunci cand stau bine pe picioare. Daca ai fi departe insa, eu cum m-as mai putea intoarce la mine cu inima senina?

Scapa-ma de dor si de felul in care il simt ca doare. Da, Doamne, minte inimii si judecata si scapa-ma de bubele in coji.

Am avut un vis frumos, mai dureros decat toate cosmarurile de pana acum: se facea ca nu or sa se mai vindece niciodata. Iar daca nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum?

DACA AS FI AVUT TIMP...

Daca as avea timp sau daca as fi avut....

Daca as avea timp sau daca as fi avut, nu te-as fi oprit o clipa langa mine, dar te-as fi sarutat pentru ultima oara.

Daca as avea timp sau daca as fi avut, nu as fi lasat sa moara niciun fluture, niciun nor, nicio iubire si nicio soapta plina de dor.

Daca as avea timp sau daca as fi avut, te-as privi in ochii tai tulburi macar 3 secunde fara sa clipesc.

Daca as avea timp sau daca as fi avut, perna mea alba nu ar fi fost o clipa mai rece ca noaptea.

Daca as avea timp sau daca as fi avut mi-as fi dat seama de minciunile tale mai devreme.

Daca as avea timp sau daca as fi avut, as fi fost un om mai bun sau as fi vrut.

Daca as avea timp sau daca as fi avut, niciun esec nu ar fi acum in viata mea, dar ce farmec are intreaga aglomerare din mine daca nu am pentru ce sa plang, daca nu sufar ca apoi sa ma pot bucura pe deplin de tot ceea ce ma inconjoara?

NU fi trist, ma bucur ca nu am avut timp si-am fost Tu pentru ultima oara!

Transeaza-ma, dar lipeste-ma la loc!

Este nepermis, inadmisibil si monstruos de inuman si terifiant sa pedepsesti dincolo de vise, la limita impinsa de impulsuri. Mi-e teribil de frica sa pedepsesc mai multe decat o fac in visele mele si sunt sigura ca oricarui om cu o constiinta, cu o minte, cu o sanatate a mintii, un trup si un suflet in echilibru ii este la fel.

In numele dreptatii, toate lucrurile nedrepte se comit...

Viata nu e numai lapte si miere, numai flori si oameni buni, numai ganduri curate, numai iubire pura si dragoste iremediabila de viata. Life is a bitch si multe din lucrurile care au loc in ea sunt nedrepte. Una care ne refuza uneori ceea ce meritam. Noi nu suntem doar oameni. Uneori, suntem bestii. Uneori, instincul animalic primeaza in noi si ne cucereste cat ai zice “peste”. Comitem crime abominabile de care se ingrozeste tot satul si intreg mapamondul. Mai sunt si momente in care esti injunghiat pe la spate, metaforic vorbind si in care iti vine sa raspunzi cu aceeasi metoda, nemetaforic gandind.
Mai sunt si oameni care ti-au gresit, in fata si in spatele carora juri sa te razbuni, carora le doresti raul cu orice pret si de raul carora, atunci cand se intampla, te gandesti ca a fost binemeritat. Pe acei oameni, iti juri ca nu o sa-i ierti niciodata. In vis si in imaginatia ta le dai si tu pedeapsa. Ii chinuiesti, te lupti cu ei, ii invingi, dai foc casei in care locuiesc, le rapesti copii, pui bombe sub masina, ii sfarteci cu sabii si razi diaboleste atunci cand ii schingiuesti. Dar asta... se intampla in vis, cand subconstientul isi face de cap. In realitate... suntem oameni. Stim sa uitam, sa iertam, sa ne controlam pornirile si instinctele, sa fim rai si meschini si sa fim astfel in bunul simt la unor limite pe care le consideram rezonabile.
Au vuit recent ziarele din cauza unor crime abominabile si noi odata cu ele. A fost odata un Ramaru si lui i-au urmat multi altii. Acum au fost niste tineri, studenti, cu vise, cu dorinte, cu pretentii, cu sange rece... Orice... orice.... orice... pe lumea asta e permis... dar sa nu ucizi... sa nu-ti usurezi tie constiinta si viata eliminand-o pe a altuia.
Daca asta te face mai multumit, daca esti furios si nu stii cum sa-ti calmezi furia, daca tu crezi ca studiindu-mi anatomia o sa gasesti un raspuns pentru faptele mele, te inseli. Dar tine minte ca trupul pe care l-ai ciopartit nu mai poate fi lipit la loc. Poti sa incepi cu mana, dar gandeste-te ca mana asta niciodata nu o sa mai mangaie. Poti sa continui cu piciorul, dar gandeste-te ca piciorul asta niciodata nu o sa mai paseasc niciodata. Poti sa termini cu ochii, dar gandeste-te ca ochii astia nu or sa mai vada. Sunt om inainte de toate. Orice as fi facut, am dreptul la viata, am dreptul sa ma caiesc, sa fac pe raul, sa injur, sa-mi para rau, etc. Tineti minte, orice as fi facut cat eram in viata, odata ce nu mai sunt nu mai port responsabilitatea pentru faptele mele. Nu mai pot sa fiu judecat, pedepsit sau tras la raspundere. In numele dreptatii, iti permit si te desemnez obligat sa ma faci la loc.
Toti am vrut rolul de creator la un moment dat si momente in care sa ne simtim asa cum se simte Dumnezeu. Unii oameni au dorit cu orice pret sa dea nastere altor oameni... nascand, luptandu-se cu soarta, cu conditiile, cu destinul, cu imprejurarile, cu dorintele si piedicile puse de ceilalti. Vrand nevrand, caindu-ne apoi sau batandu-ne cu pumnii in piept de mandrie, ne place ca din cand in cand sa facem putin pe Dumnezeu. Unii s-au chinuit sa insufleteasca statui de dragul de a vedea chipuri si suflete perfecte, altii s-au gandit sa fure focul din ceruri ca sa ne imbunatateasca conditiile de aici de pe pamant, altii s-au luptat cu apa pentru ca specia umana sa nu piara. Altii se grabesc sa desfaca si sa cioparteasca. Sa desfaca vieti si oameni.
Este nepermis, inadmisibil si montruos de inuman si terifiant sa pedepsesti dincolo de vise si dincolo de impulsuri. Mi-e teribil de frica sa pedepsesc mai multe decat o fac in visele mele si sunt sigura ca oricarui om cu o constiinta, cu o minte, cu o sanatate a mintii, un trup si un suflet in armonie ii este la fel. Nu sunt nici atee si nici foarte credincioasa, dar stiu sau asa vreau sa stiu ca mai devreme sau mai tarziu... fiecare are ceea ce merita.
Este un pay-back time la destinului si existentei umane.
Niciodata sa nu te grabesti cu lectiile astea sinistre de viata si dreptate!