Se spune ca in fiecare an, la sfarsitul sau, este bine sa iti pui o dorinta pe care nu ti-ai mai pus-o niciodata si la inceputul sau, in secundele care leaga anul vechi de cel nou, sa o rostesti fie in gand, fie cu voce tare. Nu conteaza cum, important este sa stii ca te-ai oprit asupra uneia singure. O dorinta in care crezi cu tot sufletul, o dorinta pe jumatate posibila, pe jumatate imposibila, o dorinta veche care iti da aspiratii noi, o dorinta noua care te leaga de tot ce-i vechi, o dorinta a carei implinire sa te faca implinit la randul sau nu doar pentru un sfert de ora sau un sfert de an, ci pana la sfarsitul zilelor. Si doar daca este dorinta potrivita, aceasta se va indeplini.

Iar aceasta dorinta nu trebuie sa cuprinda altele mici. Nu 1001 de dorinte, nu 3… ci una singura. Ultima. Unica. Nu ai cum sa dai inapoi, nu te poti razgandi ulterior, iar o a doua sansa, adica o noua dorinta este exclusa din start. Iar de data aceasta lucrurile sunt pe bune, dorinta ti se va indeplini. Trebuie doar sa stii ce ceri… Daca ar fi posibil sa ti se indeplineasca o singura dorinta, care ar fi aceea?

Eu una m-as pierde, cum fac in fiecare an, printre prea multe dorinte. Hulpava cum sunt, incerc ca intr-o singura dorinta sa comprim cat mai multe. Nimeni nu o sa se prinda. Nici macar cel caruia se adreseaza. Iar atata timp cat nu sunt eu direct responsabila de transpunerea lor in realitate,atata timp cat nu trebuie sa astept sa se indeplineasca pe rand, de ce sa nu ma mint si sa cer mai mult? Cu cat mai mult, cu atat mai bine…

Iar daca acesta mi s-ar indeplini, sunt sigura ca as da-o in neobrazare si deja as nascoci alte dorinte. Si mai nesabuite, si mai nastrusnice, si mai indraznete. Fara sa le acord vreo prioritate, fara sa ma lupt eu pentru ele, fara sa stau la coada, asteptandu-le sa se indeplineasca una cate una. Toate sunt la fel de importante. Toate sau… nimic. Sa ma opresc pana nu e prea tarziu?

Ce sa cer mai intai? Sa cred din nou in dorintele si visele mele? Sa cer pe cineva, un altcineva care sa imi vindece sufletul anchilozat de vinovatie, greseala si durere sau sa il chem disperata inapoi pe cel indirect raspunzator de ele? Sa se descurce el cum o putea mai bine, sa adune el cioburile din ce a mai ramas din mine? Sa vada si el cat de greu este sa readuci la viata ceva care a trecut de mult timp pragul mortii? Sau mai bine sa ma rog pentru resemnare? Pentru sanatatea cea de toate zilele caci abia acum am vazut ca fara ea nu mai iti doresti nimic din tot ceea ce ti-ai dorit vreodata?...

Sa cer un lucru extravagant, sa cer bani multi si impliniri materiale cu nemiluita? Poate ca avandu-i si avandu-le nu mi-as mai pierde timp pretios urland si ratacind de nebuna in labirintul neimplinilor sufletesti. Poate doar astfel voi primi si portia binemeritata de fericire materiala. Sa-mi cersesc sufletul inapoi? Sa implor dupa sufletul copilului de odinioara ce stia sa ceara dorinte ca si cum ar fi fost ultimele? Sa-mi cer mai bine zambetele inapoi si naivitatea celei care credea ca un zambet mic poate duce la lucruri mari. Sa ma bucur pentru ceea ce sunt? Sa nu mai plang dupa ceea ce am devenit? Sau poate sa nu mai vreau nimic? Necerand nimic, totusi nu as putea avea totul?

A trebuit insa ca anul acesta sa trec prin ceva hopuri ca sa stiu ce sa cer pentru anul viitor. Dar acum stiu ce sa cer. Si de data aceasta, as cere intelepciunea de a stii asupra carei dorinte sa ma opresc. Caci ultimul lucru care as vrea sa se intample ar fi sa-mi irosesc si ultima speranta...

Friday 12 December 2008 - 08:32AM (EET)